„No servus, Cezar”, noul film al „regizorului cu două capete” (Joel și Ethan Coen) își face debutul în cinematografe cu o distribuție grandioasă (Josh Brolin, George Clooney, Ralph Fiennes, Tilda Swinton, Scarlett Johansson, Channing Tatum, Jonah Hill).

Prima bilă albă pe care o primește filmul este pentru actori. Fie că vorbim despre cei principali, secundari sau episodici, cu toții își fac treaba excelent, infiltrându-se fără probleme în lumea Hollywood-ului cincizecist.
Atenția la detalii a fraților Coen este bine-cunoscută în cazul oricărui film al lor, cel în cauză nefiind o excepție. Aceștia inserează teme ascunse (conservatorism vs. liberalism) sau chiar directe (pericolul comunismului în societatea capitalistă), oferind filmului mai mult decât un strat. Comicul, de la cel de situație și cel de limbaj până la onomastica personajelor (Carlotta Valdez), reușește să smulgă râsete copioase din partea spectatorilor sau cel puțin zâmbete aprobatoare. Totodată, decorurile specifice epocii, acompaniate de costume, sunt demne de cel puțin o nominalizare la Oscar.

Din punct de vedere narativ, „No servus, Cezar” seamănă cu ultimul film al lui Paul Thomas Anderson, „Inherent Vice”, unde ți se arată diferite personaje și întâmplări, fără ca acestea să fie aprofundate. Dar, în timp ce tehnica funcționeaza în cazul lui „Inherent Vice”, fiind motivată de starea personajului principal și de atmosfera generală a filmului, în „No servus Cezar” rămâi la sfârșit cu întrebarea „asta e tot?”. Și asta pentru că narațiunea filmului este leneșă, acesta fiind cel mai slab aspect al său. Pe lângă elementele deja clișeice din portofoliul fraților Coen, precum răpirea, răscumpărarea, geanta cu bani etc., doar câteva evenimente au loc în film și acelea trec fără a necesita prea multă investiție emoțională din partea spectatorului.
În acest sens, acele evenimente fac „No servus Cezar” să apară mai mult ca un documentar observațional al erei de aur a Hollywood-ului, prezentând o serie de vignete legate cu o ață narativă prea fină.

„No servus Cezar” nu se apropie nici pe departe de filmele mari ale fraților Coen, ba chiar riscă să fie uitat curând – nefiind o operă prea originală din partea celor doi regizori – dar în cele aproape două ore petrecute în sala de cinema te vei distra.

Filmul este distribuit de #RoImage2000 și recomandăm vizionarea în Cinema City și Hollywood Multiplex.